El Camino

Traseul recunoștinței

Camino de Santiago sau El Camino, cum este denumit adesea, este unul dintre cele mai renumite trasee de pelerinaj ce are ca punct de sosire orașul Santiago de Compostela, locul unde se află rămășițele Sfântului Iacob (în spaniolă Santiago). Anual, acest traseu este străbătut de milioane de pelerini și turiști de pe toate continentele, dornici de a se regăsi.

Legenda spune că trupul Sfântului Iacob ar fi fost pierdut pe mare în timpul unei furtuni puternice, însă ar fi reapărut la mal, acoperit de scoici. Lumina puternică a unei comete i-ar fi indicat unui sătean locul unde se aflau rămășițele lui Iacob. Din această legendă se trage și numele orașului, Santiago însemnând Sfântul Iacob, în timp ce Compostela provine din la latinescul Campus sellae, câmp înstelat.

Colega noastră, Roxana Spineanu a străbătut anul acesta faimosul traseu, onorând grupul J. u. A. Frischeis. Am profitat de prilej pentru a povesti cu Roxana, nu doar despre ce a reprezentat pentru dânsa acestă experiență, dar și despre oamenii pe care i-a întâlnit și încercările prin care a trecut.

- De ce El Camino? Cum ai ales această destinație?

- Anul trecut am aflat despre El Camino urmărind câteva documentare. Impresionată de povești, am început să aprofundez, să citesc mărturii, cărți, până când am simțit că este momentul să parcurg traseul. În ultimii ani m-am dedicat carierei, părinților și copiilor. Am simțit că a venit momentul să fac ceva pentru mine. Să parcurg drumul către mine, să mă regăsesc, să îmi regăsesc liniștea...să mă rup de rutina zilnică.

- Povestește-ne puțin despre traseu: de unde ai pornit și unde ai ajuns?

- Sunt multe trasee - Francez, Del Norte, Portughez, Primitivo, etc. Eu am ales traseul principal, primul parcurs de pelerini acum peste 1000 de ani, până la Fisterra (Finisterre însemnând capătul lumii). Am știut de la bun început că acesta este cel mai lung traseu, însă mi s-a potrivit, m-am delectat. Am plecat din Franța (Saint Jean Pied du Port), am mers până în Santiago, apoi către Muxia și Fisterra. Am traversat orașe precum Pamplona, Logrono, Burgos și Leon.

- Cât a durat întregul traseu și care este distanța totală de km pe care ai parcurs-o?

-Am reușit să parcurg traseul în 42 de zile. Am mers aproximativ 1000 km pe jos, zi de zi, cărându-mi în spate rucsacul de 9kg + apa. Am reușit să nu folosesc taxi nici pentru mine, nici pentru bagaj, deși se practică (trimiți bagajul până la următoarea cazare și achiți 5 €). Traseul pornește de la o altitudine de aproximativ 170 m și ajunge la nivelul oceanului, însă pe parcurs am urcat de trei ori până la 1300-1600 m altitudine. Interesante sunt datele înregistrate de Garmin - aproape 1,6 milioane de pași, peste 1700 etaje urcate și 1900 etaje coborâte.

-Cum te-ai pregătit pentru călătorie?

- Nu ai cum să te pregătești pentru Camino. Ar fi însemnat să parcurg distanța acasă și chiar nu aveam cum. M-am documentat, mi-am achiziționat echipamentul adecvat și am exersat câteva luni mersul pe jos. Însă rezistența de care ai cu adevărat nevoie este cea psihică. Trebuie să fii foarte echilibrat pentru că vei trece prin momente grele.

-Ce a însemnat pentru tine Camino, dincolo de motivația fizică și spirituală?

- Nu am plecat din motive religioase. Am ales Camino pentru că mi-am dat seama că trebuie să petrec mai mult timp cu mine. Consider că sunt o persoană ambițioasă și nu mi-a fost teamă că nu voi finaliza traseul, însă am știut că voi avea parte de multe provocări.

-A fost vremea capricioasă cea mai grea încercare de pe straseu?

- Nici vorbă! Cred că mai degrabă a fost vorba de necunoscutul ce va urma. Mi-am făcut un plan pentru fiecare zi, să merg din punctul X în punctul Y, m-am documentat cu privire la traseu, însă nu știam drumul, nu știam cum mă voi simți după atâția km, sau după un asemenea efort. Nu îmi cunoșteam limitele...

Cel mai greu mi-a fost la coborâre. Nu sunt obișnuită cu drumețiile, sunt mai degrabă o persoană sedentară. Așadar, am avut momente destul de grele, în care oboseala și-a spus cuvântul.

- Jumătate din drum este despre tine și despre călătoria ta, iar cealaltă despre oamenii pe care îi întâlnești. Povesteste-ne puțin despre oamenii pe care i-ai întalnit pe El Camino.

- Cred că pe traseu cei mai mulți sunt americani, canadieni sau britanici. Am întâlnit însă oameni din toate colțurile lumii: Noua Zeelandă, Japonia, China. Fiecare cu drumul și motivația sa. Traseul complet de la SJPDP până la Santiago nu îl fac însă mulți, iar de terminat și mai puțini.

Sincer nu am crezut că voi vedea atât de mulți oameni cu vârsta 60+. Ce m-a frapat pe mine este că majoritatea „aleargă” pe Camino. Mă refer la faptul că merg foarte repede, ca într-o cursă contracronometru.

Eu mi-am dorit să savurez traseul și asta am și făcut. Am cunoscut oameni care erau a patra sau a cincea oară pe traseu și nu mâncaseră migdale și smochine, nu făcuseră baie în râu...

Eu am mâncat cam tot ce era pe drum sau prin grădinile oamenilor, am făcut toate nebuniile care mi-au trecut prin cap și am hrănit toate animalele pe care le-am întâlnit. Așa am simțit :)

- Cum ți s-a părut experiența? Ai mai repeta acest traseu?

- Este cea mai importantă realizare din viața mea. După această experiență simt că pot chiar orice, că nu poate să mă doboare nimic.

Exact același traseu nu, dar pe Camino mă voi întoarce cu siguranță. Mai sunt minim două trasee care mă atrag foarte tare - Camino portughez și Camino del Norte. Cu siguanță le voi parcurge în viitorul cât se poate de apropiat.

- Ce recomandări ai pentru cei ce doresc să bifeze acest traseu?

- Nu recomand nimănui „să bifeze” acest traseu. Le recomand tuturor să meargă pe Camino dacă și când iși doresc ei, din suflet. Le recomand să îl savureze, să privească în jur, să asculte natura, oamenii. Nu aș recomanda niciodată cuiva să parcurgă sau nu acest traseu. Trebuie să fie o decizie individuală, asumată, pentru că implică multe sacrificii. Inițial nu am crezut că traseul nu are legătură cu antrenamentul fizic, vârstă, sex, însă am văzut tineri cu statuturi atletice clacând și vârstnici sau supraponderali care au reușit să termine cu brio traseul. Este vorba despre a rezista psihic, tu cu tine, cu doar câteva lucruri esențiale în rucsac, cu un program strict pentru câteva săptămâni, în care nu faci altceva decât să mergi, să mănânci (cam același lucru peste tot) și să te odihnești (în fiecare noapte în alt loc).

Zi de zi același lucru, tu cu tine...să îți repeți permanent că poți, iar când nu mai poți, să mai poți puțin.

- Dacă ar fi să definești întreaga călătorie într-un singur cuvânt, care ar fi acesta?

- Cred că „recunoștință” este cuvântul ce definește cel mai bine această călătorie.